Dezvoltarea stimei de sine și a sentimentului de apartenența a copilului

Imaginea de sine a copiilor este bine să fie orientată pozitiv, încă începând de la o vârstă mică. Copiii au caractere diferite și un temperament diferit și de aceea este important ca fiecăruia să-i fie respectat ritmul propriu de învățare și comunicare, deoarece nu poate evolua identic în toate domeniile. Imaginea de sine se dezvoltă în strânsă legătură cu stima de sine, cu sentimentul de încredere în forțele proprii și de autoapreciere. În formarea stimei de sine, un rol important îl joacă aprecierile adulților : părinți, bunici, educatoare, învățătoare.
Identitatea de sine și sentimentul de apartenență apar încă din perioada preșcolară. Eul este în consolidare, este mereu îmbogățit cu experiențe de viață prin contact direct. Eul spiritual nu are încă un suport din experiență proprie. În această etapă, copilul preia ceea ce afirmă ceilalți despre el.
Acum, copilul își extinde eul prin conștientizarea raporturilor lui cu ceea ce îl înconjoară, cu înțelegerea apartenenței la sine prin ceva din spațiul în care trăiește (pătuțul lui, ursulețul lui, mașinuță lui, etc). Eul social reprezintă poziția lui în cadrul familiei și în mijlocul copiilor de grădiniță, nefiind încă preocupat de locul ocupat în cadrul acestuia. De abia în viața de școlar apare interesul pentru viața interioară proprie și se amplifică imaginea de sine prin eul fizic, spiritual și social.
Eul fizic este deja clar definit, copiii își cunosc apartenența de sex, știu ce însușiri au corpurile lor și se adaptează în relațiile cu ceilalți copii.
Eul spiritual începe să fie mai implicat, mai ales în procesul de învățare, să fie influențat de note și evaluări și începe să apară spiritul de competiție în raport cu alți copii. Dacă cel mic primește semnale pozitive, el își construiește o imagine de sine favorabilă care îl poate susține și în momentele dificile când ia note proaste de exemplu. Dacă însă își formează o impresie nefavorabilă despre sine, elevul are tendința de a nu se bucura chiar și când are succes.
La vârstă preșcolară, copilul percepe drept calități ale sale ceea ce simte din interiorizarea aprecierilor celorlalți. Părinții și educatoarea trebuie să fie atenți la felul cum îi valorizează pe copii, le formează imaginea de sine, deoarece există urmări de durată și profunzime în dezvoltarea personalității copilului.
Eu social este puternic influențat de viață socială, în grupul format de familie și cercul de copii de la grădiniță sau prietenii de joacă. Preșcolarul are conștiința locului său în grup, își da seama pentru ce îl apreciază sau nu colegii. Copilul cu rezultate bune și foarte bune, este preferat de toți, este ales lider, este un factor stimulant de identificare pentru ceilalți. Elevul cu dificultăți de adaptare este izolat, nu este luat în seama, acumulează insatisfacții și caută să găsească în altă parte atenția și acceptarea de care are nevoie. De aceea sentimentul apartenenței se dezvoltă și este strâns legat de imaginea stimei de sine. Preocuparea pentru dezvoltarea unei imagini de sine cât mai corecte reprezintă o condiție a reușitei copilului și o etapă a pregătirii pentru intrarea în ciclul școlar și pentru integrarea generală în viață și societate.