Hiperactivitatea, impulsivitatea și neatenția
În zilele noastre, există din ce în ce mai mulți copii care manifestă hiperactivitate și deficit de atenție (ADHD). O astfel de diagnosticare indică faptul că micuțul suferă de o tulburare care îl privează de capacitatea de a se concentra și de a acorda atenție celor din jur. Copiii care manifestă ADHD sunt nervoși și pot fi distrași foarte ușor, nu se concentrează și devin agitați, neatenți.
Acest sindrom îi împiedică să păstreze atenția pe o activitate, fie că este vorba de a asculta educatoarea sau părintele. Cei din preajma copilului sunt exasperați de anumite simptome, care pot fi ușor identificate de specialist.
Principalul simptom al ADHD este incapacitatea copiilor de a fi atenți. Copii au probleme în a asculta un interlocutor, nu urmează indicații și de multe ori nu au grijă de lucrurile personale. Deși inteligenți și capabili, acești copii fac multe greșeli din neatenție. Copiii cu ADHD tind să evite activități care cer concentrare sau care îi plictisesc.
Există trei tipuri de tulburări care se manifestă prin hiperactivitate și deficit de atenție. Tipul combinat este cea mai des întâlnită formă, acești copii prezintă lipsa de concentrare, hiperactivitate și impulsivitate. Copii hiperactivi impulsivi sunt nervoși și nu își pot controla impulsurile. Copiii incluși în categoria celor neatenți, nu sunt hiperactivi, însă manifestă probleme de concentrare.
O altă caracteristică a tulburării ADHD este incapacitatea copilului de a sta liniștit. Acești copii aleargă și se agită în mod constant, chiar și în spații închise. Atunci când stau jos nu pot sta liniștiți, se foiesc și au tendința de a se agita sau de a sări. Unii copii vorbesc excesiv și nu reușesc să se joace în liniște. Un alt simptom este impulsivitatea. Copii întrerup alți oameni, nu lasă adultul să termine întrebarea, vorbesc neîncetat și de multe ori fără să gândească.
Copiii care suferă de ADHD au mai puțină activitate în zonele creierului care controlează atenția. Nu există teste de laborator care să detecteze tulburarea de hiperactivitate. Doctorii diagnostichează pe baza relatărilor părinților și pe descrierile educatorilor și celor implicați în procesul de educație al copiilor. Un copil diagnosticat cu ADHD manifestă o combinație de neatenție, hiperactivitate și impulsivitate, pe o perioada mai lungă de timp, în general peste șase luni.
Dacă nu este tratată, tulburarea de hiperactivitate cu deficit de atenție poate afecta dezvoltarea copilului în timp. Incapacitatea de a se concentra duce la obținerea unor rezultate slabe la școală. Copiii prea impulsivi pot avea probleme cu relaționarea, atât cu copii cât și cu adulții. Aceste probleme pot duce la scăderea stimei de sine și la comportamente deviante, cu risc de depresie și anxietate la maturitate.