Tradiții de Crăciun. Colindul

Cuvântul colind sau colindă provine din latinescul Calendae, nume ce se dădea vechilor sărbători păgâne de Anul Nou, când era obiceiul să se facă urări de belșug și fericire pentru noul timp ce începea. De aceea cuvântul colind este pus în legătură cu împărțirea darurilor de unde avem și noi obiceiul să împărțim copiilor colindători daruri precum: colăcei, cunoscuti sub numele de colindeți sau bolindeți în unele parți ale țării, fiind făcuți din grîu curat, proaspăt măcinat.

Obiceiul colindelor este preluat de la romani care sărbătoreau în această perioadă Nașterea Soarelui, deoarece în această perioadă a iernii soarele atinge punctul său cel mai jos în emisfera sudică, începând apoi, asemenea unei ridicări, o mișcare treptată spre nord. Calendele erau sărbători romane închinate soarelui , ele desemnează un obiect rotund, o trimitere directă la discul solar,de aici și obiceiul de a împărți colaci și nuci colindătorilor, toate simboluri ale cercului, ale perfecțiunii.
Colindatul este obiceiul cel mai bine păstrat. Cu colindatul umblau copiii, flăcăii, iar în unele sate chiar și bărbații însurați. Copiii mergeau ziua cu colindul, până la apusul soarelui merg flăcăii, iar noaptea bărbații.

Colindele poartă prin veacuri cuvântul tainic al Nașterii Sfinte. Ele sunt o sinteza a spiritului creator și religios al poporului român.

Bucuria colindului este nemărginită. De cum se lasă seara, copiii se adună și pornesc colinda. Chiar dacă ninge sau este ger de crapă pietrele, micuții se adună în cete și pornesc pe ulițele satului ca să vestească Nașterea Mântuitorului. Așa se obișnuiește de mii de ani, ca la Crăciun să se meargă cu colindul după un anumit ritual. Astfel,  bunicii își poartă nepoții în cârcă și nu uită să ia cu ei și un băț ca să își facă drum prin zapadă și să se apere de câini. Înainte să plece de acasă copiii, primesc trăistuțe cusute de mână în care adună nucile, covrigii și merele.

Gazdele care primesc colindătorii își deschid atât porțile sufletului cât și porțile caselor din care îmbie un miros dulce de mere coapte, colaci calzi și bomboane… precum și mirosul bradului proaspăt împodobit.

Colinda a reușit să se păstreze până în zilele noastre marcând din Ajun și până în a treia zi de Crăciun viața spirituală a comunității. Colinda este cântarea către Dumnezeu, este cântare pentru munca omului, este concretizarea verbală a tot ceea ce ține de speranțele oamenilor.

Se spune că la Crăciun cerurile sunt deschise, Dumnezeu aude aude rugăciunea omului corect, aude sufletul curat care este purificat în timpul postului, iar acum are dreptul de a-i cere lui Dumnezeu clemență pentru munca lui și sprijin pentru îndeplinirea dorințelor.
Colindele de Crăciun sunt religioase şi laice. Cele religioase sunt colindele Domnului (În drum spre Vitleim, Naşterea Domnului, Vestirea Păstorilor, Închinarea Păstorilor, Pornirea Magilor după stea, Închinarea Magilor) şi colindele Sfinţilor (Colindul Crăciunului, Sf. Vasile, Sf. Nicolae,