Copilul „marginalizat” și „etichetat”

Poate nu doar o singură dată a fost nevoie să treci prin situația neplăcută în care copilul tău a venit acasă de la grădiniță plângând pentru că alți copii i-au pus anumite porecle sau îl ignoră mai mereu. Astfel de probleme în care unii copii au un comportament agresiv, dorind să intimideze pe alții, sunt reale și devin din ce în ce mai des întâlnite în școli și grădinițe.
Integrarea în grup a unui preșcolar este deosebit de importantă, iar în momentul în care este respins de către ceilalți, copilul experimentează sentimente de singurătate și tristețe, lucru care ar putea avea un impact brutal asupra echilibrului său emoțional. De cele mai multe ori se întâmplă ca după ce a avut un comportament agresiv cu restul copiilor, aceștia să se unească împotrivă lui și să înceapă să îl ignore, încercând să evite alte conflicte. Fără să realizeze ce a greșit, copilul respectiv trece prin stări neplăcute care îl pot afecta în viitor.
În cazul în care observați că micuții voștri experimentează astfel de situații la grădiniță, cel mai bine ar fi să nu încercați să compensați respingerea celorlalți copii oferindu-i dulciuri sau jucării. Cel mai indicat ar fi ca mai întâi să găsiți cauza problemei. Discutați liber cu copilul și încercați să va dați seama de unde a plecat totul. De fiecare dată când vă povestește ce i s-a întâmplat, nu trebuie să îi arătați de prima dată compasiune și să încercați să îl împăcați, ci să îi explicați că trebuie să își asume toate trăirile pe care le simte și că poate trece peste toate aceste emoții singur.
În cazul în care descoperiți că, de fapt, cauza marginalizării copilului este chiar comportamentul său neadecvat, trebuie neapărat să luați măsuri și să îi explicați ce nu a făcut bine și cum ar trebui să procedeze în viitor pentru a evita astfel de situații. Însă pot exista și cazuri în care din diferite motive ceilalți copii îl evită fără un motiv bine întemeiat. În acest caz, recomandat este să discutați cu educatoarea, să îi prezentați problema și să găsiți împreună soluții de rezolvare a ei.