Comportamentul copilului reprezintă rezultatul modului în care a fost invătat să-și gestioneze emoțiile

Modul în care un copil a fost invătat de părinti, bunici, educatoare și alte cadre didactice să-și gestioneze emoțiile incă de mic îl vor defini pe acesta, ulterior, ca adult. De altfel, dezvoltarea emotională a copilului contribuie într-un mod deosebit de important la evoluția cognitivă și motorie, insă și la imbogătirea limbajului său. Între 3 și 7 ani, copilul va cunoaște o dezvoltare emotională accelerată, insă evoluția depinde mult de modul în care va fi ajutat să facă pași în acest sens. Dacă este o certitudine că în cazul oricărui copil abilitătile motorii și creșterea se vor dezvolta în mod natural, nu același lucru se poate spune și despre dezvoltarea socio-emotională. Părinţi și educatori, deopotrivă, avem rolul de a contribui la formarea copilului ca individ, incă de la o varstă fragedă – pe langă alte aspecte ce trebuie să se aibă în vedere și prin socializarea emoțiilor.
Ca părinti și educatori, putem observa că de la 3 ani se poate vorbi despre un debut al vieții sociale a copilului. De la această varstă copilul poate să își exprime propriile emoții, dar să și răspundă emoțiilor celorlalți. Constatăm deja că orice activitate în care se implică – fie că se joacă, cantă sau efectuează teme – este insotită de emoții și sentimente. Mai mult, faptul că ajunge să inteleagă emoțiile și comportamentul celor cu care interactionează, va ajuta copilul să rezolve și eventualele conflicte în care este implicat. Începând cu varsta de 3 ani, poate să facă diferența între emoțiile de bază (cele fundamentale), ceea ce inseamnă că va putea să vorbească despre furie, tristețe, frică și bucurie. Pană la vârsta de 7 ani va recunoaște, de asemenea, rușinea, vinovătia sau jena.
Începând cu vârsta de 3 ani, copilul trebuie să meargă la grădinită. Aici, copilul va continua să fie încurajat să se dezvolte socio-emoțional, demersul inițiat de părinti continuând într-un cadru educațional bine definit.
Dezvoltarea abilitătilor emoționale se va realiza în timp, pe măsură ce copilul crește, cu ajutorul unor contexte adecvate. Din poveștile pe care le va asculta, copilul își va însuși exemple și se va compara cu eroii preferați. De asemenea, acasă și la grădinită va conștientiza importanța pe care o au emoțiile și sentimentele, va înțelege că regulile trebuie să fie respectate, se va bucura când i se vor pune în valoare calitătile și va fi încurajat să ajute și să ofere.
În final, intensitatea emoțiilor reprezintă o trăsătură de temperament a copilului de care părintii și educatorii trebuie să tină cont pentru a-l ajuta pe cel mic să o gestioneze, astfel încât, mai târziu, să denote un comportament lăudabil.