Cele 10 priorități în educația copiilor
Atunci când se naște copilul nu primim un manual de instrucțiuni după care să ne ghidăm, astfel încât totul să fie ireproșabil, mai ales educația lui. Dar ca părinte tot ce poți face este să te informezi cât mai mult și să iei din toate sfaturile și recomadările doar ceea ce este mai bun. Dacă este să vorbim despre priorități în educația copiilor atunci putem enumera o mulțime de elemente, dar vom vorbi în rândurile următoare doar despre cele esențiale.
- În primul rând este esențial să cunoașteți copilul cât mai bine din toate punctele de vedere. O să constatați că acest aspect vă este de ajutor chiar și mai târziu.
- Pentru a vă face înțeleși este recomandat să stabiliți un set de reguli care să fie ușor de înțeles pentru micuț.
- O altă prioritate în educația copilului este să folosiți cu moderație recompensele și pedepsele. Evitați să recompensați copilul cu cadouri scumpe doar pentru că a fost ascultător iar pedepsele fizice sunt excluse în totalitate atunci când vine vorba despre corectarea unui comportament; sunt alte metode mult mai eficiente prin care puteți să îi explicați copilului de ce a greșit.
- Pe parcursul unei zile, nu aveți voie să îl suprindeți pe cel mic cu mai multe lucruri rele decât pozitive. Evitați să îl copleșiți cu reproșuri întrucât în acest fel îi veți lăsa impresia că nu va reuși niciodată să se ridice la standardele pe care le așteptați din partea lui.
- Ignorați detaliile nesemnificative precum tânguielile și plânsetele slabe pentru că, de cele mai multe ori, acestea nu pornesc dintr-un motiv foarte serios.
- Fiți coerenți și nu schimbați regulile stabilite încă de la bun început, pentru că acest lucru va crea confuzie în mintea copilului.
- Ascultați copilul atunci când povestește ceva, mai ales dacă este vorba despre o întâmplare prin care a trecut. De asemenea, dacă vă roagă să nu spuneți la nimeni, păstrați confidențialitatea. Dacă încălcați promisiunea făcută nu îi va demonstra decât că nu poate avea încredere în dumneavoastră și va păstra totul secret pe viitor, ceea ce nu este un lucru pozitiv sub nici o formă.
- Atunci când face obrăznicii evitați să țipați la el întrucât va fi mult mai cooperant dacă modul de comunicare este unul calm. În acest mod va fi mult mai ușor să îi comunicați motivele pentru care a greșit. Țineți minte: diplomația ajută mult mai mult în orice situație.
- Nu îi repeta în mod constant că este un copil obraznic pentru că la final va crede acest lucru despre el însuși și rezultatul obținut nu va fi altul decât să îi scădeți stima și încrederea în sine.
- Lasă-l să te ajute să alegi consecințele comportamentului său.