Provocarea epocii noastre-accesul la informaţii, calculatorul şi internetul-instrumente periculoase pentru copiii neavizaţi
Din nefericire, în ultima perioadă ne lovim cu un fenomen generalizat: copiii nu mai pot fi dezlipiţi de tabletă, telefon sau calculator. Mulţi dintre părinţi motivează permisiunea dată copiilor pentru a le folosi prin faptul că aşa au parte şi ei de o oră, două de linişte. Aşa este, dar nu cumva această linişte poate avea un preţ foarte mare? S-ar putea să fie puşi în situaţia în care copiii vor deveni dependenţi de aceste instrumente, neglijând temele, lecţiile, orele de lectură şi chiar şi discuţiile şi întâlnirile cu prietenii. Mai mult, vor fi afectate şi orele de odihnă sau de hrană.
E drept că un calculator în zilele noastre a devenit o necesitate. Mulţi părinţi recurg la un calculator sau o tabletă, atunci când să-i ţină pe copii focusaţi şi complet antrenaţi într-o activitate. Jocurile sunt un adevărat deliciu pentru cei mici şi nu e nimic greşit în a-i lăsa la calculator câtă vreme vă asiguraţi că nu accesează jocuri prea violente pentru vârsta lor şi că timpul petrecut e limitat. E important să alternaţi calculatorul şi cu alte activităţi care să-i antreneze pe copiii şi să-i distreze, astfel ei nu vor percepe doar statul la calculator ca pe o sursă de divertisment.
Mai mult, pentru că accesul la internet să nu devină un pericol pentru copil, expunându-l la contactul cu informaţii nepotrivite sau persoane periculoase este esenţial să-i explicaţi câteva reguli de baza: să nu-şi comunice niciodată numele, număr-ul de telefon sau adresa unei persoane pe care n-o cunoaşte sau să o introducă pe anumite site–uri, să nu deschidă niciodată e-mailuri primite de la persoane pe care nu le cunoaşte, să nu răspundă unor mesaje în care sunt jigniţi. Orice interdicţie pe care o faceţi trebuie să fie însoţită de explicaţii, în caz contrar mai mult va stârni curiozitatea copiilor. Puteţi chiar să folosiţiaplicaţii de control parental, care să le blocheze automat accesul la anumite site–uri.
E important să fiţi deschişi cu micuţii voştri, să le răspundeţi la întrebări şi să nu lăsaţi ca internetul să devină principala metodă de petrecere a timpului liber.