Fiecare copil este un geniu

Fiecare copil este o potențialitate, un caracter în formare, iar primii ani de viață sunt decisivi pentru acest tip de formare a personalității la viitorii adulți. Deși poate părea forțată această idee, de ce spunem  că fiecare copil este un geniu? Pentru că, dacă avem răbdare și atenție pentru a le observa comportamentul și intențiile, putem identifica la copiii noștri anumite predispoziții spre învățare, care ne indică diferite tipuri de inteligență pe care ei le au înnăscute și pot fi dezvoltate într-o personalitate puternică, de succes, chiar genială, dacă identificăm direcția corectă și îi încurajăm la timpul potrivit.

Auzim de multe ori păreri dezaprobatoare în privința anumitor copii care depășesc un comportament tipic devenit de-a lungul timpului reprezentativ: cuminte, ascultător, obedient, care nu cauzează probleme. Ceea ce facem noi este să discriminăm între diferite tipologii de caracter, printre care se numără și cele care depășesc limitele déjà enunțate și să tratăm copiii diferențiat, pentru a le fructifica pasiunile și predispozițiile, în funcție de caracterul lor, fără a-i face să se simtă excluși. A efectua activități diferite, dar în același timp și în același spațiu cu toți colegii este cea mai eficientă  metodă.

Fiecare copil pune întrebări, mai ales în primii 5 ani de viață, și noi trebuie să fim pregătiți să le răspundem în așa manieră încât să nu le inhibăm curiozitatea, să nu le creăm frici de anumite subiecte, să nu-i bruscăm sau să-i certăm. Curiozitatea este, am putea spune, primul indiciu al genialității, al dorinței de cunoaștere, ceea ce ne îndreptățește credința că fiecare copil este un viitor om de succes. Modul în care interpretează lumea (sunt atenți la ce se întâmplă în jur, receptivi la tot ce este nou, rețin expresii și le folosesc, experimentează) este un indiciu la care trebuie să fim atenți pentru a ne încuraja copiii în direcția pentru care au aptitudini (de exemplu, un copil care este foarte atent la cuvinte, la expresii, întreabă des ce înseamnă anumite cuvinte și le reține explicațiile, poate deveni un pasionat de limbă, de comunicare sau chiar de literatură).

Mai mult de atât, greșelile copiilor nu trebuie condamnate, ci valorificate, pentru că învățarea este mult mai eficientă prin eroare și corectare, decât prin însușirea pasivă de informații. În același sens, copilului nu trebuie să-i fie frică de greșeli, ci să aibă curajul să vorbească, să facă lucruri fără a avea nevoie constant de aprobare din partea adulților, ci doar de ghidare atunci când întâmpină obstacole sau de atenționare atunci când depășesc limite de natură morală sau etică. Și acestea din urmă sunt importante, pe de altă parte, deoarece ele se leagă în mod direct de sistemul de valori pe care copilul le adoptă și prin urmare trebuie să-i fie indicate ferm prin sfaturi și atenționări din partea adulților.

Prin urmare, nu ar trebui să ne mai impunem să facem un geniu din copil, ci să descoperim geniul din el, căci acesta există, iar noi ca formatori trebuie să credem în asta.