Gândirea pozitivă

Încă din prima zi a vieții lor, copiii învață să rezolve probleme: dacă le este foame, plânsul este soluția; dacă vor să meargă în două picioare, imitarea adulților este soluția; dacă vor bomboane din vitrina vânzătorului, soluția este să țipi ș.a.m.d.

De aceea, este bine ca părintele să accepte această perspectivă, pentru că felul în care îi învață pe copii să găsească soluții este și felul în care vor gândi: pozitiv sau negativ. Bineînțeles, gândirea pozitivă trebuie să fie cultivată în toate mediile în care ajunge copilul (la grădiniță, la școală, în parc, în spital etc.).

Astfel, construirea unei gândiri pozitive la copil presupune pregătirea copilului pentru depășirea unor situații specifice, prin recursul la consecințele logice ale acțiunii copilului, iar nu prin pedepsirea lui. De exemplu, atunci când copilul strică ceva (o jucărie, un raft, un obiect de prin casă), părinții au două opțiuni: fie îi dau o pedeapsă violentă (renumita „bătaie”) sau restrictivă (de obicei, în fraze care încep cu „De azi înainte nu mai ai voie să…”), fie aplică o consecință logică a acțiunii sale: „Consecința logică a faptului că ai stricat jucăria este că nu te mai poți juca cu ea. Doar dacă o repari TU!”. Iată deci cum copilul este pus față-n față cu acțiunea sa.

Următorul pas este asistarea copilului în procesul aplicării consecinței logice, pentru că, știm cu toții, soluționarea unei probleme se poate dovedi dificilă, iar renunțarea poate surveni. Astfel, părintele poate încuraja copilul să continue, fără să-i ofere soluții la fiecare pas, pentru că e problema copilului, nu al părintelui: „Bravo! Ce tare! Cum de ți-ai dat seama unde trebuie pus șurubul? Ce bine te descurci!”. În aceste încurajări, părintele trebuie să pronunțe efectiv soluția finală: „Te vei putea juca din nou cu jucăria aceasta”. În situațiile în care copilul vrea să renunțe, părintele poate contracta cu copilul o amânare: „Vrei să continui peste două ore? Sau vrei să o repari și să o faci cadou unui alt copil?”.

Un pas final în construirea gândirii pozitive este descrierea situației per ansamblu, fără a accentua aspectele negative. De obicei, descrierea se face de față cu copilul în fața părinților, a bunicilor, a prietenilor, uneori copilul preluând „cuvântul”: „Copilul a stricat jucăria când a aruncat-o în stradă, apoi a reparat-o: i-a pus șuruburi noi, i-a pictat unele părți zgâriate… Da, și EU am lipit abțibildul pe etc.”.

Reținem că gândirea pozitivă la copilul nu înseamnă educarea copilului într-un univers paralel, în care totul e roz, ci înseamnă depășirea unei situații dificile în loc să rămână blocat în ea, înseamnă găsirea soluțiilor eficiente și logice, în loc să plângă sau să nu mai vorbească, înseamnă în cele din urmă pregătirea copilului pentru viață, care, fie că vrem să acceptăm sau nu, este plină de probleme care cer soluții.