Moș Crăciun și magia cadourilor
Din totdeauna Craciunul a avut si are un farmec aparte. Pentru adulti este ca o masina a timpului care are puterea de a ne transforma sufletele. Redevenim copii si ne gandim la dragul nostru Mos Craciun. Chiar daca suntem adulti cu multe responsabilitati si il aducem pe Mos Craciun copiilor nostri, acum si noi devenim copii si parca il asteptam pe acelasi Mos Craciun din copilarie. In fiecare an în ajunul Nașterii Domnului (în noaptea de 24 spre 25 decembrie), Mos Crăciun lasă cadouri sub bradul frumos împodobit, pentru toți copiii, indiferent de cât de cuminți sau răi au fost.
Se știe că Moș Crăciun este un moș la fel de bătrân precum Moș Nicolae, cu barba bogată și albă, cu ochelari și îmbrăcat întotdeauna în straie roșii, pe care rareori și le murdărește când intră pe horn în casele copiilor. El este însoțit mereu de ajutoare, de elfi, și vine cu o sanie trasă de reni, care îl ajută să meargă prin toată lumea, la toți copiii care îl așteaptă. De asemenea, Moșul așteaptă de la copii scrisori pe tot parcursul anului, pentru a ști ce-și dorește fiecare.
Scrisoarea catre Mos Craciun ii da copilului increderea ca el comunica direct cu acest personaj si tine cont de dorintele lui – cu alte cuvinte i se spune ca este ascultat si este important.Daca il ajutam sa isi faca scrisoarea si il “sprijinim ” ca cererea lui sa ajunga la Mos Craciun, este o ocazie sa consolidam legatura intre parinti si copil, prin care invata ca el poate cere si ajutor, ii creste increderea in sine si copilul devine mai sociabil. Copiii nostri sunt inconjurati de tehnologie si este foarte greu sa le mentinem credinta ca exista Mos Craciun. La varsta prescolara gandirea copilului este magica, cu multa usurinta totul in jur prinde viata si universul copilului este populat cu personaje ireale bune sau rele.
Mai mult de atât, Moș Crăciun este și un model de dărnicie și atenție față de cei dragi, ceea ce înseamnă că și noi ne putem asuma oricând rolul Moșului, prin a dărui ceva de Crăciun, mai ales celor care au nevoie și la care poate încă nu a ajuns Moșul.
În fond, magia Crăciunului, care se instalează în preajma sărbătorilor Nașterii Domnului, este o stare de spirit care ne distrage de la activitățile obișnuite, ne adună împreună, în familie, pentru a celebra toate aceste evenimente. Și dragostea este un dar, iar din partea copiilor este cel mai frumos dar oferit părinților; astfel pot fi ei înșiși Moș Crăciun, iubind.