dans

A ne introduce copiii încrezători în aventura care este viața, presupune alegerea celor mai bune metode de a le-o reprezenta în orice moment, atât în mediul familial, cât și în timpul activităților școlare și extrașcolare, ca pe o poveste în care ei înșiși sunt protagoniștii reali. Una dintre aceste metode este prin excelență dansul, deoarece toate tipurile de dans transfigurează, în chip artistic, diferite situații ale vieții și stări sau sentimente asociate lor (bucurie, entuziasm, admirație, melancolie, meditație, mândrie, dor și altele), dezvăluindu-le, astfel, micuților, un câmp larg de emoții perceptibile prin simțul auzului și prin mișcare ritmică. Asocierea mai multor tipuri de dans în activitatea extrașcolară a copiilor le insuflă acestora, în primul rând, deschidere către multiculturalitate și diversitate, acceptarea varietății pe care o presupune viața.

Baletul este un dans care inspiră eleganță și modelează grațios trupul, precum și sensibilitatea. Este important ca micuții să deprindă spirit de disciplină, abilitatea de coordonare a mișcărilor, singuri sau cu un partener, siguranța mișcărilor și a reflexelor. Mai mult, prin muzica asociată acestui dans, inevitabil, sensibilitatea copiilor se dezvoltă în sens pozitiv, le crește puterea de toleranță și le educă percepția asupra genurilor muzicale.

Artă și sport în același timp, dansul are și rolul special de a le dezvolta micuților atât abilități artistice, cât și dragoste pentru mișcare. Fiind un efort, sportul, exercițiile fizice, nu este întotdeauna preferat de copii. Activitatea fizică poate fi introdusă cu succes în stilul lor de viață prin dans, chiar într-un mod mult mai plăcut.

Toate acestea sunt motive care ne-au determinat să introducem printre activitățile opționale dedicate dezvoltării armonioase, a trupului, dar și a spiritului copiilor, și dansul (baletul, dansurile populare tradiționale…). Astfel, la grădinița Belsorriso, prichindeii se pot bucura de activități variate și recreative, îmbinând distracția cu învățarea de lucruri noi care să stea la baza dezvoltării lor viitoare.