13Jul
2017
0

Optimizarea condiţiilor de predare în şcoală

Şcoala contribuie la modelarea personalităţii şi la cultivarea trăsăturilor viitorilor adulţi. De aceea, este necesar ca profesorul să fie în permanență preocupat de perfecţionarea metodelor şi procedeelor de predare-învăţare pentru optimizarea procesului instructiv-educativ.

Dincolo de metodologiile care trebuiesc în permanenţă îmbunătăţite, o mare importanţă o are optimizarea condiţiilor de predare în şcoli:

  • Îmbunătăţirile pot urmări micşorarea diferenţelor dintre învăţământul din mediul rural şi cel din mediul urban – când studierea la oraş înseamnă în multe cazuri clase dotate, încălzire centrală, laboratoare, săli de sport, acest tablou poate contrasta sfâşietor cu condiţiile dintr-o şcoală din munţi, poate cu doar 1-2 săli, în care învaţă comasat mai mulţi copii. Este clar că şi oportunităţile şi şansele copiilor din sate se reduc drastic. S-au făcut eforturi în ultimii ani de a schimba şi îmbunătăţi astfel de situaţii dar uneori măsurile luate au ridicat alte probleme (închiderea unor şcoli, elevii trebuind să facă naveta la zeci de km la alte şcoli sau să se mute cu gazdă departe de familie).
  • Optimizarea condiţiilor fizice de studiu- se referă la asigurarea unui mobilier corespunzător, la echipamente de studiu performante, conectarea clădirii şcolii la utilităţi care să facă venirea la ore plăcută şi nu un calvar. Aceasta este în principal sarcina personalului administrativ al unităţii de învăţământ, depinde întradevăr de fonduri şi formalităţi laborioase, dar este şi datoria dascălilor care pot supraveghea folosirea corectă a obiectelor din dotare, pot semnala necesarul de reparaţii sau de îmbunătăţiri etc.
  • Crearea unei ambianţe plăcute, stimulante- cu câţiva ani în urmă s-a efectuat un studiu în Statele Unite într-o şcoală primară cu clase aşezate pe două părţi opuse ale holului. S-a observat că elevii din clasele din stânga învăţau mai bine şi erau mai entuziaşti să vină la studiu decât cei din clasele din dreapta. Studiindu-se amănunţit mediul şi condiţiile de învăţare, s-a observat că singura diferenţă era că încăperile din stânga aveau ferestrele spre o zonă verde din curtea şcolii, iar cele din dreapta spre parcare. Aşadar contează mult ambientul şi s-a demonstrat psihilogic înfluienţa lui asupra intelectului, memoriei, stării de spirit etc. Uneori schimbările pot fi radicale sau mici detalii adăugate clasei – plante, colorarea pereţilor în culori stimulante, panouri sau tablouri cu mesaje motivaţionale sau legate de obiectele predate, decoraţiuni copilăreşti, un colţ în care se promovează anumite lucrări făcute de copii etc. O soluţie ar fi să-i întrebaţi chiar pe copii ce le-ar plăcea, cum ar vrea să fie clasa lor pentru a se simţi mai bine la şcoală.
  • Dotare, modernizare– îmi amintesc cum am făcut eu obiectul Informatică fără să existe măcar un computer în şcoală, şi cum la obiectul Dactilografie am practicat scrierea la maşină folosind cartoane cu litere desenate, pentru că nu aveau nici maşini de scris. Poate vorbim despre vremuri apuse, dar din păcate mai sunt situaţii ca acestea şi astăzi, când tehnologia este foarte dezvoltată, iar şcolile au rămas mult în urmă. Desigur că prezenţa unui computer, televizor, videoproiector sau a altui echipament performant în clasă nu înseamnă neapărat un proces de învăţământ mai bun- profesorii şi elevii trebuie să le şi folosească activ. Urmăriţi ca dotările să simplifice învăţarea, să o sprijine, să dea elevilor posibilitatea de a face practică sau de a afla ei înşişi lucruri folositoare.
  • Crearea unui mediu care să stimuleze învăţarea, creativitatea, diversificarea activităţilor– când mediul din clasă este prea sărac, îl putem extinde în alte spaţii, făcând învăţarea mai uşoară şi ajutând elevii să capete mai multe abilităţi. O vizită la o fabrică, de exemplu, o să-i înveţe pe copii mult mai multe despre meserii decât ore lungi de explicaţii. O altă idee care mi-a plăcut a fost o sală de clasă organizată modular (clasa I). În acea încăpere nu erau bănci clasice şi scaune ci covor, perne şi mici “insule”, spaţii delimitate şi amenajate pentru activităţi specifice: Casa literelor (practicau acolo scrierea), Colţul creativităţii (desen, lucru manual), Insula verde (pentru ştiinţele naturii), Trenul calculelor, Biblioteca, Ţara jocurilor etc. Orele erau o trecere distractivă a copiilor de la un spaţiu la altul.
  • Optimizarea condiţiilor cu ajutorul comunităţii- când eram copil era o regulă clară că prima săptămână din septembrie mergeam cu părinţii la şcoală să facem curăţenie în clasa noastră. Nu veneau întotdeauna toţi dar eram destui să văruim, să spălăm parchetul, geamurile, perdelele şi fețele de bancă, iar părinţii pricepuţi într-o anumită meserie reparau mobilierul ori făceau mici îmbunătăţiri. Îmi plăcea să fac asta cu colegii şi ne şi distram pe cinste. Astăzi prea multe începuturi de şcoală găsesc spaţiile de învăţământ neterminate, neigienizate la timp. Implicarea mai activă a elevilor, părinţilor şi a celor din jur ar rezolva multe probleme şi i-ar face să vadă şcoala ca parte din comunitate şi din responsabilitatea lor.