18Mar
2017
0

Încrederea în forțele proprii- calitate esențială a individului (Eu pot)

În sfera dificultăților pe care le întâmpină educatorul, pe de-o parte, și părintele, pe de altă parte, intră cu o pondere ridicată aspectele care țin de încurajarea copiilor demotivați sau neîncrezători în forțele proprii. Este greu de acceptat că neîncrederea copilului în forțele proprii este de fapt o proiecție subtilă a părinților, de aceea copilul are nevoie de ajutorul părinților cu precădere.

A cultiva la copil simțul posibilității (sense of possibility) presupune o mentalitate de dezvoltare din partea părinților, adică părinții înțeleg și cred cu tărie că fiecare experiență prin care trece un om reprezintă o cărămidă în plus, niciodată în minus. Astfel, dacă observăm că în desenele cu contur copilul a depășit conturul în proporție foarte mare, părintele nu trebuie să ignore acest aspect, ci trebuie să-l întrebe pe copil de ce a depășit conturul. Indiferent de motivul depășirii de contur, părintele trebuie să accepte varianta în care copilul nu are încredere în forțele sale.

Pentru a construi încrederea în forțele proprii la copil, părintele are acces la instrumente diverse, ușor de folosit, însă este nevoie de perseverență în folosirea lor. Astfel, un prim pas presupune poziționarea copilului față-n față cu el. Se poate folosi o oglindă sau o poveste în care copilul e personaj, iar discuția cu copilul să-l facă pe copil să răspundă singur, fără a fi influențat, la întrebări de tipul: „Cine ești tu? Cum ești tu? Ce știi să faci cel mai bine? Ce-ți place cel mai mult să faci? Cât de puternic ești? Dacă ai putea să zbori ce ai face?”. Pasul următor se referă la extragerea calităților forte ale copilului în urma poziționării față-n față. Aici este nevoie de atenția părintelui la detaliile din răspunsurile copilului și de scrierea lor pe o foaie albă. Părintele va încerca pe cât posibil să reformuleze răspunsurile copilului, dar având grijă să și acorde spațiu copilului de a completa reformularea: „Ai spus că-ți place să mergi într-un picior. Adică, vrei să spui că TU POȚI să-ți menții echilibrul?” sau „Ai spus că ești frumos. Adică, vrei să spui că TU POȚI să-i faci și pe alții frumoși?” etc. După ce sunt extrase aceste „super-puteri” ale copilului pe o foaie, părintele va lucra cu copilul pentru a desena pentru fiecare putere un simbol/o siglă pe care să le afișeze în camera copilului sau în locurile din casă pe care le frecventează (bucătărie, sufragerie). Al treilea pas are în vedere acționarea în spiritul acestor puteri. Practic, părintele va numi cât de des posibil o putere pe care copilul fie a folosit-o, fie ar trebui s-o folosească în situațiile care apar: dacă a spart un pahar, copilul are puterea să o repare sau să-și ceară scuze, dacă a depășit conturul, copilul are puterea de a-și menține echilibrul în creion ș.a.m.d.

Reținem că această cultură a reușitei (numită în lucrările de psihoterapie „sense of possibility”) se poate implementa cu ajutorul educatorului care are ocazia să-l surprindă pe copil în situații mai diverse decât cele din interiorul căminului.