14May
2017
0

Dezvoltarea abilităților socio-emoționale-factor decisiv pentru asigurarea unui debut școlar de succes

Abilitățile emoționale se manifestă încă de la o vârstă fragedă, mai concret spus, încă de la primul zâmbet pe care bebelușul îl acordă mamei sale. De aici încolo începe misiunea părintelui de a canaliza toate aceste emoții pe un făgaș benefic, care îl va ghida și ajuta în construirea relațiilor cu oamenii pe care îi întâlnește.

Dezvoltarea socio – emoțională a copilului preșcolar

Educația copilului începe încă din sânul familiei unde învață cum să își dezvolte abilitățile socio – emoționale treptat, astfel încât să se asigure succesul în viață și la școală. Copii, putem spune că pot fi la fel de ușor de modelat precum plastilina mai ales dacă vorbim din punct de vedere comportamental. Atunci când părintele constată că micuțul dezvoltă un comportament inadecvat, are datoria de a-l corecta.

Modalitățile de dezvoltare a comportamentelor socio – emoționale se realizează prin intermediul interacțiunii. Indiferent de activitățile intreprinse, joacă, desenat, mici atribuții casnice, este important pentru copil să interacționeze cât mai mult cu persoanele din jur. Dacă părintele constată că, atunci când se află într-un grup de copii, cel mic tinde să fie mai retras, este recomandat să se încurajeze copilul să se joace, să facă activităţi împreună.

Până la vârsta de 7 ani, copilul își construiește baza abilităților socio – emoționale prin descoperirea unor noi emoții, modalități de aplicare a lor, începe să le asocieze cu evenimentele prin care trece.  De la această vârstă, adică din momentul în care începe școala, copilul este supus unui nou mediu, total diferit față de ceea ce a cunoscut până la acel moment. Sunt noi reguli după care trebuie să se conformeze, cunoaște copii, adulți care contribuie la educația sa, începe să își construiască modele în viață și așa mai departe.

Evaluarea corectă a emoțiilor și beneficiile oferite de cursurile de dezvoltare personală

Dar, până să ajungă la această etapă, părintele trebuie să se asigure că toate emoțiile dobândite de copil sunt utilizate așa cum trebuie. Încă de la vârsta de 4 ani copilul poate să-și exprime sentimentele, este foarte curios să afle de ce anumiți oameni sunt triști sau care sunt motivele de bucurie. Ca părinte trebuie să știi cum să evaluezi corect sentimentele copilului.

În fiecare etapă de până la vârsta de 7 ani copilul experimentează emoții diferite și începe să înțeleagă impactul pozitiv sau negativ al exprimării lor. Ele pot contribui la dezvoltarea auto-controlului, expresivității emoționale și conceptului de sine. După cum spuneam mai devreme, interacțiunea stă la baza dezvoltării emoțiilor, indiferent că este vorba despre relaționarea cu părinții, alți copii sau grupuri.

Dacă te simți ca părinte copleșit de toate informațiile și metodologiile pe care trebuie să le aplici în educarea și dezvoltarea socio–emoțională a copilului, atunci poți apela la cursuri de dezvoltare personală. Acestea te pot învăța cum să preîntâmpini dereglările comportamentale și emoționale ale copilului, cum să ajuți în creșterea capacității lui de adaptare la cerințele școlare și cum să stimulezi aptitudinile și abilitățile acestuia, pentru o a-i asigura o dezvoltare armonioasă. De asemena poți învăța noi strategii de adaptare la situații stresante în relația părinte-copil.